Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia, a fost diagnosticat cu COVID-19. După ce a primit rezultatul, edilul a transmis un mesaj cetățenilor pe care îi reprezintă.
Dragoș Soare a anunțat că a intrat în izolare pentru o perioadă de 14 zile, precizând că starea lui de sănătate este, pentru moment, bună. Primarul este optimist că va învinge, într-un final, virusul asiatic.
“Din păcate, în data de 3 ianuarie am fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19, motiv pentru care sunt în izolare timp de 14 zile. M-am testat pentru că aveam câteva simptome ușoare și mă simt în continuare bine, starea mea de sănătate fiind una mai degrabă bună. Sper ca situația să nu se agraveze în zilele următoare, dar probabil că ce a fost mai rău a trecut. Infecția cu SARS-COV2 este un pericol real, care nu a trecut, deși rata de incidență în Municipiul Slobozia a scăzut destul de mult în ultima săptâmână”, a transmis, la început, edilul municipiului Slobozia.
În continuare, Dragoș Soare a precizat că cele două centre de vaccinare din Slobozia sunt pregătite să funcționeze, transmițându-le cetățenilor orașului multă sănătate și să respecte măsurile restrictive impuse de autorități.
Vestea bună este că cele două centre de vaccinare care vor funcționa în Slobozia sunt pregătite să funcționeze și că în curând va începe vaccinarea pentru persoanele cuprinse în etapa 2. Vă doresc tuturor sănătate și să avem cu toții un an bun, în care comunitatea noastră să facă pași importanți în parcursul de dezvoltare pe care mi l-am propus pentru noi toți!”, a scris primarul Sloboziei pe Facebook.
Până pe 7 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 658.958 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.951 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, au decedat 16.410 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2. În intervalul 06.01.2021 (10:00) – 07.01.2021 (10:00) au fost raportate 111 decese (80 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.846. Dintre acestea, 1.106 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.934.119 teste. Dintre acestea, 31.393 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.794 la cerere.